Proiectul „Moşule, când vei veni…?” ia amploare!


Perioada Crăciunului este magică pentru fiecare dintre noi! Este momentul în care împărtășim cadouri și bucurii cu familia și prietenii noștri, o perioadă în care visele devin realitate! Masa îmbelșugată, bradul împodobit, cadourile colorate și familia în jurul nostru – la acestea visăm cu toții!

Însă realitatea este alta. Mii de copii sunt privați de atmosfera Crăciunului și aceasta nu din cauză că nu au fost cuminți.

AEGEE Ploiești își propune ca anul acesta să însenineze Crăciunul a peste 90 de copii cu autism și dificultăți locomotorii de la Complexul de Servicii Comunitare “Sfântul Andrei” Ploiești, prin demararea proiectului “Moșule, când vei veni?”, parte a programului – mamă, “Suflete deschise – zâmbete pe buze” derulat în perioada 2010-2012.

Având în vedere interesul din ce în ce mai scăzut faţă de problematica copiilor abandonaţi, defavorizaţi de societate, dorim să venim în întâmpinarea problemelor acestora, dăruindu-le cele necesare pentru un trai decent. Acest proiect se desfăşoară în perioada sărbătorilor de iarnă pentru că este perioada cadourilor, când lumea dăruieşte necondiţionat şi îşi oferă suportul celor aflaţi în dificultate, aşa cum sunt copiii de la Centrul de Plasament „Sfântul Andrei” Ploieşti.

Principalele obiective ale proiectului sunt:
● strângerea de fonduri pentru achiziționarea cadourilor de Crăciun, a produselor de igienă, a celor de terapie, a rechizitelor, dar și pentru produsele electronice și electrocasnice;
● strângerea donațiilor (îmbrăcăminte, încălțaminte, jucării de pluș);
● deghizarea unui voluntar AEGEE în Moș Crăciun;
● petrecerea timpului de dinaintea Crăciunului a voluntarilor AEGEE Ploiești alături de copii.

Pentru donațiile care constau în îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării ș.a.m.d. sau chiar pentru participarea activă în activitățile pe care le vom avea cu acești copii, vă rugăm să ne contactați pe http://www.aegeeploiesti.wordpress.com, iar pentru donațiile bănești puteți folosi contul bancar, deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Studenților Europeni Ploiești:
RO31BTRL03001205H49456XX

Copiii de la Sfântul Andrei au nevoie de noi!

Un proiect întreprins de AEGEE Ploiești în colaborare cu UPG Ploiești, CCS Ploiești, Liga Studenților Universitatea Petrol și Gaze Ploiești, Colegiul Național ”Jean Monnet”, Școala Genarală cu Clasele I – VIII ”Sfântul Vasile” și Editura Herald, sub egida AEGEE Europe.

Reclame

One thought on “Proiectul „Moşule, când vei veni…?” ia amploare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s